Data publicării: 28.07.2017     

 Comunicat de presă

 Astăzi, 28.07.2017, în Dr. Tr. Severin, str. I.C. Brătianu nr. 4, orele 13:00, a avut loc recepția la terminarea lucrărilor pentru obiectivul Grădiniță cu program normal, cu 3 săli de grupă prin proiectul privind Reforma Educaţiei Timpurii (PRET), în prezența proiectantului, reprezentantului firmei de dirigenție de șantier și a contructorului.

Alături de doamna Inspector Școlar General Mirela Pintea-Enea, au participat reprezentanți ai Ministerului Educației Naționale din cadrul Unității de Management al Proiectelor pentru Modernizarea Rețelei Școlare și Universitare, ai Inspectoratului de Stat în Construcții, Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”Drobeta” și ai Autorității Naționale pentru Persoanele cu Handicap.

Valoarea proiectului este de aproximativ 812.000 lei, finanțare realizată pe fonduri europene prin Ministerului Educației Naționale - Unitatatea de Management al proiectelor pentru modernizarea rețelei școlare și universitare.

Astfel, prin același program, în județul nostru, s-au construit 2 grădinițe cu 2 săli de grupă la Șișești și Grozești și 2 grădinițe cu 3 săli de grupă la Bălăcița și Dr. Tr. Severin. În ceea ce privește grădinița cu 4 săli de grupă de la Vânju Mare, cuprinsă inițial în proiectul PRET, aceasta urmează să fie construită prin programul PNDL.

Scopul principal al implementării acestui proiect este acela de a îmbunătăţi calitatea infrastructurii sistemului de învățământ şi de a răspunde nevoilor concrete ale copiilor prin asigurarea unor spaţii de studiu adecvate, care să favorizeze atingerea potenţialului maxim al fiecărui copil, totul în conformitate cu standardele educaţionale internaţionale.

BIROUL DE COMUNICARE