Miercuri, 04.07.2018, s-au afișat la centrele de examen și pe site-ul bacalaureat.edu.ro, rezultatele la examenul de Bacalaureat, sesiunea iunie-iulie 2018. Din totalul celor 1799 de candidați înscriși, s-au prezentat 1513 candidați, rata de participare fiind, astfel, de 84,1 %. Precizăm faptul că 286 de candidați au absentat iar 2 candidați au fost eliminați.

Rata de promovare înregistrată de absolvenții din județul Mehedinți care au susținut probele în prima sesiune a examenului de Bacalaureat 2017 este astfel de 60,48 %.

Procentul cel mai mare de medii al candidaților promovați se înregistrează pe intervalul 8-8,99, un număr de 202 de elevi  au obținut medii cuprinse între 9-9,99 iar doi candidați, absolvenți ai Colegiului Național ”Gh. Țițeica” au obținut media 10. Precizăm că nota minimă de promovare, pentru fiecare disciplină, este 5, iar media finală pentru promovarea examenului de bacalaureat național este minim 6.

            Conform calendarului de desfășurare a examenului de bacalaureat național, anexă la OMEN nr. 4.792/31.08.2017, eventualele contestații puteau fi depuse în aceeași zi, până la orele 16:00.  Ele vor fi  soluționate în intervalul 5-8 iulie, urmând ca afișarea rezultatelor finale să aibă loc în data de 9 iulie 2018.

Inspectoratul Școlar Județean Mehedinți felicită candidații care au promovat examenul de Bacalaureat și urează mult succes celor care participă la admiterea în instituțiile de învățământ superior.

BIROUL DE COMUNICARE